Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Moldova

Ambasada Republicii Moldova în Republica Portugheză și Regatul Maroc

  • English
  • Română
  • Portuguese, International
A A A

Istoria Irinei Preda: Acolo unde arta întâlnește stilul

Publicat:Wed, 19/03/2025 - 14:44

În contextul continuării ciclului de întâlniri cu reprezentanții diasporei moldave din Portugalia, invitata de astăzi a Ambasadei Republicii Moldova la Lisabona a fost Irina Preda, fondatoarea Women’s Club „ETALON”, și a Brandului PREDA. https://www.facebook.com/irinapredaart

Absolventa Academiei de Arte din Moldova, Irina locuiește în Portugalia de 15 ani și are o colecție foarte mare de tablouri https://www.etsy.com/shop/predartgallery/?etsrc=sdt și eșarfe pictate manual cu care a participat la un șir de Fashion Defileuri din Portugalia. https://www.facebook.com/share/p/1EQAsnC5Ha/

PREDA s-a născut din pasiunea pentru două mari forme de expresie ale vieții: arta și moda. Irina a crezut întotdeauna că adevărata frumusețe se află în detalii. De-a lungul parcursului său ca artistă, Irina a realizat că arta nu trebuie să fie limitată la pereții unei galerii – ea poate prinde viață în cotidianul oamenilor. Astfel a luat naștere ideea de a transforma picturile sale în piese vestimentare exclusiviste, dând naștere brandului PREDA. https://www.facebook.com/share/r/1AGLg4zSnA/

Fiecare eșarfă PREDA este o operă de artă ce poartă în sine o parte din sufletul artistei. Confecționate din 100% mătase, eșarfele nu sunt doar accesorii, ci o expresie a exclusivității și rafinamentului, create pentru femeile care apreciază nu doar stilul, ci și povestea din spatele fiecărei piese. Brandul se adresează celor care înțeleg că o eșarfă poate transforma o ținută simplă într-una extraordinară. https://www.facebook.com/share/p/18iZEA7Ao4/

Design-urile PREDA sunt inspirate din momente și emoții autentice. Fiecare colecție reflectă experiențele personale ale Irinei, dragostea ei pentru natură, cultură și frumusețea vieții de zi cu zi. Picturile sale sunt transpuse pe țesătură folosind cea mai avansată tehnologie de imprimare, creând imprimeuri unice, disponibile exclusiv în colecțiile PREDA. Fiecare model este o poveste, o viziune asupra lumii, surprinsă prin culori vibrante și forme ce trezesc emoții. Fiecare eșarfă este produsă în ediție limitată, garantând că vei avea ceva cu adevărat unic și exclusivist, o piesă pe care puțini vor avea privilegiul să o poarte. https://www.facebook.com/share/r/1649MTFxbT/